Thursday, November 15, 2007

Constiinta de sine

Eu pentru mine, constiinta de sine, pactul cu diavolul din mine.
Tot timpul cei doi umeri ai mei vor fi paraleli si nu se vor intersecta, fiecare fiiind cu treaba si ideil sale, asa cum sunt si cei doi chiriasi ai lor. Garsoniera dreapta, cocheta, luminoasa, spatioasa si de culoarea laptelui are chirias un inaripat cu coronita si mantie alba; la acelas etaj pe palierul stang sta cu chirie unul mic cu coada, cam rosu de fel si cu coarnele-i dobandite. A sa locuinta este de un rosu intunecat, neingrijita, scrum d tigara pe jos, prin pat, chistocuri aruncate pe masa si in farfurii…haine murdare. Aerul imbacsit este greu de respirat, iar intunericul domina camera cu o singura fereastra, si aceea aflata in spatele unei paturi de culoare pamantie, ciuruita de moli si arsa de o tigara acum ani de zile. De mai bine de 17 ani cei doi vecini sunt intro permanenta cearta si duc numai discutii contradictorii. Unul ca e alba, celalat ca e neagra! Eu sunt proprietara garsonierelor, stau cu un etaj mai sus! Am incercat sa scap de ei, dar sunt chiriasi buni, platesc chiria la timp, dar nu exista luna, saptamana, zi, ora sa nu auzi o discutie contradictorie intre cei doi. Ii am oarecum pe constiinta…nu ii mai supot…certurile lor si discutiile in contradictoriu, ideiile lor ce s e bat cap in cap ma bulverseaza dar nu ii pot lasa pe drumuri…cel de pe palierul drept este om sarac, dar cinstit, muncetse din greu, este inteligent si are idei bune, dar nu prea precis…cel de pe palierul stang nu e prea cinstit, dar e si el sarac, parsiv ce-i drept, dar este ruda cu vecinul sau, nu pot sa-l las sa moara de foame si sa nu aiba un acoperis deasupra capului. Am vrut sa il las pe drumuri odata pentru ca nu e nici prea respectuos, nici nu prea are grija de garsoniera, este foarte arogant si insistent, are combinatiile lui, dar nu m-a lasat inima caci vecinul sau i-a sarit in ajutor. Mi-a povestit de copilaria lor. Da, a lor, caci sunt frati, dar in frageda pruncie soarta le-a fost sa fie despartiti si fiecare a apucat-o pe cate un drum. Dar asa cum stim soarta e imprevisibila si cei doi au ajuns sa fie iar aprope unul de altul dar acum au caractere diferite, nu se mai inteleg ca atunci cand erau doar niste copii inocenti si nestiutori care se jucau in gradina din spatele casei, sub maru cel mare.
Cum intamplarea face ca ei sa fie singurii mei vecini si eu vecina de deasupra, dumnealor sunt singurii cu care am mai mult timp sa vorbesc si carora le impartasesc ofurile, necazurile, parerile si intamplarile mele. Cu dumnealor imi incep diminetile insorite de vara in gradina la o cafea sau un ceai, tot cu dumnealor imi petrec si dupamiezile reci de toamna, cu o supa de legume si o tocana calda pe masa din livingul comun. Stam adesea seara si cinam. Adormim cu totii in miresme de primavara, ei cu treburile lor, dar eu cu ei in gand, caci sunt acum parte din mine, ma sfatuiesc, ma ajuta, imi pun bete in roate , ma imping la lucruri ilegale sau imorale, fiecare imi vrea fie binele, fie raul…Bineinteles ca totul depinde de mine si ca decizia finala imi apartine, dar stiti si voi cum e sa fii impins d cineva …Ei bine in acel moment pentru mine totul este un consens. Parerile se bat cap in cap si si vecini mei, parte-n parte. Trebuie sa risc…nu pot fi sigura…sa zicem ca trebuie sa dau un raspuns …acum…pai…da…ba ..nu..sau..aa…da…of…este derutant! Unul crede ca da celalat ca nu…eu cred ca da…si ..ca…nu.
Fiecare miscare si gest execuat, este analizat mai detaliat si condamnat sau apreciat de sine dupa ce este executat. Invat sa risc, sa ascult, sa ma ascult, sa-mi urmez sentimetele si sa vad unde se ajunge. Dar cand este vorba despre mine, imi este aproape imposibil sa ma „filtrez” de altii, intrucat viata noastra este impletita cu a altora, dependenta de ea.
Aprobari, dezaprobari...certuri, oricat s-ar ciondani cel cu codita si cel inapripat, realiatea mea reuste sa ajunga la un consens.
Viata, implicand constiinta de sine, care este treaza in mine, in noi, in fiecare secunda, se poate defini prin prisma celor de mai sus dar si prin prisma faptului ca oricat de singuri am fi sau ne-am simti, niciodata nu suntem. Oricat de „alterata” ne este constiinta lumii intrun moment, sau in altu, intotdeauna exista cineva sau ceva langa, in sau mai presus de sufletul nostru. Entitati potrivite la momentul potrivit sau in gandul potrivit.

Monday, August 27, 2007

dC Ce?

DIFERÍT, -Ă, diferiţi, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebeşte (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variaţi, diverşi, feluriţi. – V. diferi.


Cam asta ar fi expicatia subst."diferit" in Dex.
Dar de ce diferit? Cine este de fapt diferit? Si suntem chiar diferiti? Poate...dar nu in totalitate...sau da?

De cand mi-au fost intiparite cele 3 "calitati" ale unui antreprenor, ma tot gandesc ce vrea mai exact acest "diferit"? Ok am inteles faza practica si esenta la ceea ce inseamna...dar...dincolo de esenta ...cred ca se vrea altceva! Nu cred ca acest "diferit" poate fi cu adevarat diferit.

Se spune ca suntem cu totii diferiti. Ca ne deosebim printrun "ceva". Dar in acelasi timp cu totii am pornit din acelasi punct, cu acelasi capacitati, abilitati si cu totii ne tragem din aceeasi vertebra. Pe parcurs insa incepem incet, incet sa ne construim o lume proprie. Aici incep sa se difere cei tari de cei slabi. Fiecare lume are subramuri, adica za boss are subalterni. Dar de ce subalterni? Pentru ca nu toti suntem diferiti!

Trebuie sa vrei sa fi diferit! Tot timpul imi spuneam ca vreau sa fiu tratata de la egal la egal, imi suneam ca oricine esti trebuie sa te porti de la egal cu oricine se afla in fata ta. Incep sa tind ca gresam; daca vrei sa fi tratat de la egal inseamna ca esti diferit. Majoritatea nu este diferita! Majoritatea nu este diferita pentru ca nu vrea sa fie diferita. Toti ne-am nascut egali, crestem egali, pana descoperim ca vrem altceva, moment in care este marcata diferenta.

The Secret???

Daca acest titlu nu va spune inca nimic, atunci trebuie urgent sa va duceti sa inchiriati sau sa cumparati filmul "The Secret" si sa-l vizionati cat mai repede! Poate vei spune..da...alt film...aboreala...ehh ce rost are? Lasa-ma sa te contrazic! Are rost! Incepand cu "The Secret" orice are rost! Orice se poate, orice exista! Oricat de plauzibil, penibil sau penal ti s-ar parea, daca vrei cu adevarat, daca crezi in tine, daca VREI! POTI!

Ce iti spui acum? Alt om inconstient? Alt om care nu se afla cu capu/picioarele pe pamant? Pai...nu! Acela esti poate tu, fiindca nu ai incredere in propia-ti persoana!

SI la mine totula pornit de la tabara LmT! Trebuie sa recunosc ca nu as fi crezut ca pot pleca din aceasta tabara cu o parerea aschimbata la 180 de grade despre mine, lume si tot ceea ce ma inconjoara! Chiar se poate! Chiar pote fi totul roz! Poti face din negru galben, portocaliu, apoi rosu si de ce nu roz???

Nu am cuvinte sa pot descrie gandirea mea in acest moment..sau poate nu vreau sa o fac mai mult...este momentan suficient ceea ce am spus mai sus! Pt mine tabara "Branding R." a insemnat foarte mult si cred cu tarie ca sunt un alt om care chiar daca nu va schimba lumea (pentru ca nu asta e telul meu, acesta este telul altuia, poate al tau), va fi 100% sigur pe sine, increzator, va ajung acolo unde vrea si va stii ca poate tot ce vrea! De ce? Pt ca POT! Pt. ca VREAU! Pt. ca asta SIMT!

Pt. ca sunt diferita, perseverez si am incredere in mine, in oportunitati, in sansa, in viata , in The Secret!


ps: clanul Jeleu: ms pt ca impruna am rulat grav si pt ca impruna vom avea un viitor mai bun pt noi si pt toti cei din jurul nostru! Va ador bha! In jeleu! >:d<

Sunday, May 27, 2007

Keep in toucH!

Daca va imaginati ca dupa alegeri in cazul in care voi fi aleasa nu imi va mai apsa de ce se intampla, v ainselati! Acest blog va ramane deschis parerilor voastre si pentru a mentine legatura cu voi, pentru a va pune la curent cu ce se intampla. Voi incerca sa fiu zilnic prezenta pe blog alaturi de voi si va voi tine la curent cu ce se intampla in Parlamentul Tinerilor, ce proiecte sunt in desfasurare si cu tot ce va este de folos.
In cazul in care nu voi fi aleasa, ma voi folosi insa tot de acest blog pentru a va tine la curent cu echimburile de experienta si cu restul proiectelor pentru care m-am interesat si sunt deja in desfasurare! Pentru ca dupa cum am spus deja posturile mele sunt majoritatea deja in desfasurare, caci am luat cu adevarat in serios tot ce se intampla! ;)

VOTATI!!!!!!! Riscati pentru a merge la sigur!!!

Votati caci aveti de ce risca! Avetinevoie de o persoana sociabila, care sa stie sa zambeasca, care sa stie sa puan problema cum trebuie si care sa fie diplomata. Aceea sunt eu!!! Mergeti la sigur cu mine deoarece chiar am un fundament la ceea ce am propus in palnul electoral. Am experienta in domeniul acesta si am foarte multe relatii la persoane si asociatii acre ne pot ajuta sa realizam mai orice!

Sunt ceea ce va trebuie si aveti nevoie de mine! Aveti nevoie de cineva care sa va reprezinte si caruia sa ii peste! Daca nu ma interesa, nu imi pasa si nu aveam caliatatile necesare, nu ma implicam in aceasta candidatura, pentru ca nua vea rost sa imi irosesc si putinul timp liber care il mai am; am facut acest lucru pentru ca vreau cu adevarat ceea ce am explicat in posturile anterioare, pentru ca imi pasa cua devarat de ce se intampla cu voi, cu liceul nostru si cu tot ceea ce este legat de viata tinerilor. Mai am de petrecut doi ani ina cest liceu si vreau ca acesti ultimi doi ani sa fie cu adevarat superbi!

ReVista LiCeuLui

Pentru cei care nu stiu, avem si noi revista liceului, a carui moderator este colegul nostru Belusica Sabin (10U3, aka Bellu ), care da singur din coate si trage cat d emult poate pentru a obtine articole de la voi si pentru a mentine vie macar la 2 luni revista liceului nostru. Prin urmare cei care aveti vreti sa apareti in revista liceului cu un desen, un eseu sau orice altceva vorbiti cu Bellu. Haideti sa ne ajutam reciproc, sa punem mana de la mana si sa faceam aceasta revista sa prinda mai multa viata si sa apara mai des :X !!!

cLicK pentru a fi la curent

Ar fi foarte ajutator sa existe un site unde sa fie afisate toate evenimentele interesante pentru tinrii liceeni. Incepand cu petrecerile din weekend, continuand cu workshopurile si trainingurile adresate lor, si terminand cu programul de cinema si de teatru/opera din timpul unei saptamani. De asemenea pot fi pubicate toate taberele realizate in parteneriat cu diverse asociatii pentru tineret, unde pot participa toti liceeni interesati.

O sursa buna si actualizata constant te poate duce tot timpul al sigur!!!!